Dan Șucu a avut o reacție fără precedent împotriva fotbaliștilor Andrei Borza și Alexandru Albu, după fapta comisă de către cei doi după înfrângerea Rapidului de la Iași.
Giuleștenii au pierdut primul meci din anul 2024, scor 1-3 în Copou, dar cei doi titulari n-au părut deloc afectați de eșec.
În orele ce au urmat înfrângerii umilitoare suferite de Rapid, Alexandru Albu și Andrei Borza, deși erau, cel puțin teoretic, în programul echipei în cantonament, au fost surprinși într-un club de noapte din Iași petrecând.
Fapta celor doi nu va rămâne fără urmări: Dan Șucu a anunțat că jucătorii vor suporta consecințele, iar decizia va fi în mâinile președintelui Daniel Niculae și a antrenorului Cristiano Bergodi, care vor lua hotărârea finală în această seară.
Atât Andrei Borza, cât și Alexandru Albu au fost titulari în meciul de la Iași. Tânărul fundaș stânga a fost integralist, în timp ce mijlocașul defensiv s-a aflat pe teren până în minutul 77, când a fost schimbat cu Jakub Hromada.
„Un milion de oameni așteaptă și-și doresc din suflet ca Rapid să ia titlul. 2.000 de suporteri au venit aseară, la Iași, ca să-I încurajeze și au pus suflet. Au plecat toți dezamăgiți, inclusiv eu.
OK, pot să înțeleg că am pierdut, e o întrecere sportivă. Dar nu pot înțelege și că pe doi jucători dintre jucătorii mei nu i-a durut eșecul. Asta are legătură cu dorința de a fi campion. Fără suflet, fără să te doară nu poți fi campion.
Avem un regulament de ordine interioară, iar ei erau în cantonament până în această seară. Avem un președinte, avem un antrenor și ei trebuie să ia o decizie. În cazul în care ei nu iau o decizie, clubul are acționari. Cel mai ciudat mi se pare cazul lui Albu, care se află în mijlocul negocierilor pentru prelungirea de contract. Acum, nu știu la ce se mai poate aștepta el de la noi.
Prefer ca investigația să o facă președintele și antrenorul și să ne anunțe ei ce decizie au luat, cel târziu în această seară. Pentru că nu pot să înțeleg că pe suporteri și pe mine ne doare sufletul, iar pe unii jucători nu”, a declarat Dan Șucu, conform GSP.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER